Marile bătălii la alegerile locale 2012 se dau la București și la Cluj, unde PDL se luptă să-și apere primăriile sectoarelor 3 și 6 și să-l reconfirme electoral prin votul clujenilor pe Emil Boc, iar USL să dea lovitura de grație după ce în urmă cu o lună a reușit să-i înlăture pe democrat-liberali de la putere.
Chiar dacă pedeliștii mizează pe conservarea pozițiilor în țară și un scor electoral apropiat de cel din 2008, un eșec la Cluj al fostului premier, dublat dublat de o prestația electorală slabă la București, unde se estimează că Sorin Oprescu își va adjudeca la scor primăria Capitalei, ar arunca PDL în aer. Pierderea Bucureștiului și Clujului echivalează cu o depunere a mandatului de către Emil Boc, la pachet cu șefa PDL București Elena Udrea. Deocamdată, însă în calculele democrat-liberalilor, actualul primar al sectorului 3, Liviu Negoiță, are toate șansele să-și adjudece al treilea mandat în fața uselistului Robert Negoiță, însă sectorul 6 este considerat ca și pierdut, cota lui Cristian Poperaș fiind sub cea a liberalului Rareș Mănescu. La Cluj, Emil Boc este într-o luptă strânsă cu liberalul Marius Nicoară.
Surprize se așteaptă însă și în alte județe din țară. Pedeliștii speră să-și adjudece două consilii județene care acum sunt controlate de PNL și PSD, în ambele cazuri fiind susținuți candidați independenți. Primul caz este la Brașov, unde șef al CJ și candidat pentru al patrulea mandat este liberalul Aristotel Căncescu. Democrat-liberalii susțin că PSD este nemulțumit de această variantă convenită în conducerea USL și-l vor susține pe Nicolae Țucunel. La Brăila, unde CJ este condus de Bunea Stancu(PSD) pedeliștii speră să dea lovitura cu independentul Sergiu Diacomatu. PDL nu și-a nominalizat candidați în niciunul dintre cele două județe.
La Târgu Mureș, unde în condițiile în care localele din acest an primarii vor fi deciși într-un singur tur, la începutul campaniei cu șanse reale pornea Gyorgy Frunda, din partea UDMR. Scandalul Kover Laszlo a relansat însă candidatul PCM Benedek Imre Sandor. În condițiile în care voturile maghiarilor se împart, surse din UDMR dau ca sigură înfrângerea lui Frunda, dar și a contracandidatului său de la PCM. Cu prima șansă este creditat primarul în funcție Dorin Florea în fața contracandidatului său de la USL Ionel Bișcaru.
Luptă strânsă și la Craiova, unde primarul în fucție, Antonie Solomon, ex-PDL, candiat UNPR, și Lia Olguța Vasilescu, PSD, sunt despărțiți de doar trei procente în sondaje.
Peste 18 milioane de români votează la ALEGERILE LOCALE 2012. Cei mai mulți, aproape 1,8 milioane sunt din București, la polul opus situându-se Covasna unde în listele electorale sunt înscriși 185.363 de alegători.
Citește și ALEGERI LOCALE 2012. REZULTATE și EXIT POLL – HARTA INTERACTIVĂ a ALEGERILOR pe GANDUL.INFO